Mulţi cred că este un păcat
Mai mic şi nebăgat în seamă,
Ce poţi să-l treci neobservat,
Chiar prin a „Cerurilor vamă”.

Mândria vine ca un vânt
Şi-i simţi plăcută adierea,
Dar de milenii pe pământ
Aduce după ea căderea.

În faţa ei şi cei mai tari
Își pierd adeseori tăria,
Un cuib pentru păcate mari,
A fost de mii de ani mândria.

Cei mândrii doar se chinuiesc
Ca o corabie-n derivă,
În tot ce fac nu propăşesc
Căci Dumnezeu le stă-mpotrivă.

Ei nu vor desluşi nicicând
A biruinţei mare taină:
Cum poţi să străluceşti purtând
Voios a umilinţei haină.

Căci Dumnezeu de cel smerit
Se-apropie cu bucurie;
El dă un Har nemărginit
Celui ce fuge de mândrie.

Smeriţi-vă sub Mâna Sa
Având credinţă neclintită,
Că Domnul vă va înălța
Din nou la vremea potrivită.